A doua provocare din acest an din partea A.P.A. este Cupa A.P.A pescuit la spinning, ediția cu numărul 7, pe pista lacului Herăstrău.
Competiția noastră de altfel amicală, se desfășoară după regulamentul Urban Park Challenge (Street Fishing Romania), în regim Catch & Release, utilizându-se exclusiv năluci artificiale.
Ora 06:00 – ședința tehnică și tragerea la sorți a echipelor;
Ora 07:00 – start concurs;
Ora 13:00 – final concurs;
Ora 14:00 – înregistrare rezultate;
Ora 15:00 – festivitatea de premiere.
Înscrierea:
• La competiție poate participa orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani! Se poate participa și sub această vârstă dar în prezența unui părinte sau reprezentant, cu care va face și echipă! Am luat această hotărâre împreună cu ceilalți colegi din Asociație, fiindcă ne dorim participarea a cât mai mulți copii, astfel să-i facem împreună să iubească pescuitul și frumusețile acestuia. Mulțumim celorlalți participanți pentru înțelegere!
! Persoanele interesate trebuie să își anunțe intenția de participare printr-o postare directă pe eveniment (NU la comentarii, NU pe postările din grupuri)
→ ex: „participa Popescu Ion”.
• NU vom lua în considerare BIFA/ICONIȚA din aplicația Facebook!
• Odată ce o persoană își anunță prezența prin postarea de care spuneam mai sus, persoana respectivă se va regăsi în lista cu participanții. În dreptul fiecăruia va fi afișat ACHITAT în funcție de confirmarea cotizației de înscriere.
• Toți concurenți trebuie să fie dotați cu aparat de fotografiat digital sau telefon dotat cu camera foto. Performanțele camerei trebuie sa fie la un nivel la care se poate identifica fără echivoc specia și dimensiunea. Reprezintă exclusiv responsabilitatea concurentului asigurarea unei metode de transfer a pozelor către organizator).
• Toți concurenți trebuie sa fie dotați cu un instrument de scris.
Specii punctabile:
biban (Perca fluviatilis) 13 cm
șalău (Sander lucioperca) 30 cm
somn (Silurus glanis) 30 cm
știucă (Exos lucius) 30 cm
Punctarea capturilor:
Capturile sub dimensiunea minimă afișată punctează după principiul 1 pește = 5 puncte.
Capturile peste dimensiunea minimă afișată punctează după principiul 1 cm = 1 punct.
Vor puncta la clasament pentru locurile 1,2,3 + CMMC:
– cele mai mari 10 capturi de biban
– cele mai mari 3 capturi de știucă
– cele mai mari 3 capturi de șalău
– cea mai mare captura de somn
Se vor acorda bonusuri pentru:
– 2 specii: +20 puncte
– 3 specii: +30 de puncte
– 4 specii: +40 de puncte
Valoarea taxei de participare: 150 lei
Data limita pentru achitarea taxei este 30.04.2024;
Plata se va face prin virament bancar în contul A.P.A.
Titular de cont:
ASOCIATIA PESCARI AMARASTENI
Banca Transilvania IBAN: RO02BTRLRONCRT0419150201
La detalii se va menționa: „Cupa APA ed.7” și numele concurentului.
• Cine are cotizația achitată de la concursul amânat în toamna lui 2023 de pe Dâmbovița, să specifice acest lucru în postarea de participare!
Premiile vor fi constituite atât din produse specifice pescuitului la răpitor, oferite de sponsorii implicați (dacă vor fi, încurajăm pe această cale), dar și premii în bani, calculat în funcție de numărul de participanți din fondul de premiere strâns.
O estimare a premiilor în bani poate arăta astfel:
– Locul 1 – 1500 lei + cupă/trofeu + medalie + diplomă + produse sponsori;
– Locul 2 – 1250 lei + cupă/trofeu + medalie + diplomă + produse sponsori;
– Locul 3 – 1000 lei + cupă/trofeu + medalie + diplomă + produse sponsori;
– CMMC – 500 lei + cupă/trofeu + medalie + diplomă + produse sponsori;
• Premiile oferite mai sus vor fi oferite dacă numărul minim al participanților vor fi de 70, altfel de vor modifica în funcție de ce prezență va fi.
• Trebuie să menționăm faptul că poate exista posibilitatea ca premiile să fie oferite și sub formă de vouchere, prin care posesorii acestora să poată să-și achiziționeze diferite produse de la un magazin.
• Ca acest concurs să se poate desfășura așa cum ne dorim, numărul concurenților trebuie să fie de 50 de persoane, în caz contrar vom anula.
BONUSURI EXTRA:
• Se vor oferii premii/cadouri din partea Asociației și participanților clasați între locurile 5-20, dacă numărul participanților este minim 70 de persoane!
• Ca punct de adunare vom avea parcarea dinainte de Restaurant Fratelli de lângă cherhana ↓
https://maps.app.goo.gl/fkSNyWLg7yaKYeHn7
Așa cum am specificat și mai sus la program, adunarea și ședința tehnică începe la ora 06.00 și NU vom mai aștepta după cei întârziați! ???? Cine vine după ora 06.00 va aștepta la rând extragerea coechipierului și astfel va începe concursul mai târziu❗
– Fiecare concurent va primi fișă de capturi în care își va nota speciile punctabile;
– Fiecare concurent va primi legitimație de concurs;
– Fiecare echipă va primi o singură măsurătoare ce o va purta deținătorul legitimației de concurs cu inițiala A;
! La finalul concursului, toate măsurătorile cât și legitimațiile se predau organizatorilor fără excepție!
• Există posibilitatea ca să beneficiem de un sistem de punctaj și notare a capturilor printr-o aplicație dedicată, vom anunța acest lucru dacă se concretizează!
Nicolae Moroianu – 0721483387
Mihai Andriescu – 0764650353
Adrian Dan – 0765536860
Acestea fiind spuse vă dorim fire întinse încă de pe acum!